Biserica Neagră din Braşov

Biserica Neagră

Biserica Neagră, unul dintre simbolurile oraşului Braşov, este biserica parohială a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Numele actual l-a primit după ce, în 1689, incendiul care a cuprins tot oraşul a tranformat-o într-o ruină. Iniţial ea purtase hramul Sfintei Maria. După Reformă a fost cunoscută ca "Biserica Mare", însă denumirea populară de după incendiu,Biserica Neagră, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

Biserica Neagră este cea mai mare constucţie sacrală din România, cea mai mare biserică-hală la răsărit de Viena şi unul dintre cele mai mari lăcaşe de cult medievale de la domul Sf. Ştefan din Viena pînă la Hagia Sophia din Constantinopol. 

Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, este cea mai mare orgă mecanică din România. Sunetul ei atrage în fiecare an organişti atât din ţară cât şi din străinătate, care îşi doresc să concerteze aici. La data construirii ei, se număra printre cele mai mari orgi din Europa.

Cu excepţia Turciei, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. În turnul Bisericii Negre se află cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de cca. 6.000 kg.

În interior, vizitatorul poate descoperi nenumărate obiecte de artă: critselniţa (1472), pictura murală a Sf. Maria (1476), stranele din secolele XVIII-XIX care atestă activitatea intensă a breslelelor braşovene, altarul neogotic (1866) alături de multe alte piese din aur şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisercii se află două expoziţii deschise permanent, care povestesc despre istoria Bisericii Negre şi despre viaţa reformatorului Johannes Honterus.

Până de curând tezaurul de parament al locaşului a fost în mare măsură trecut cu vederea, până când, în 2002, specialiştii i-au descoperit valoarea. Cuprinzând piese vestimentare din perioada Evului Mediu, el nu este cu nimic mai prejos decât marile colecţii din Danzig, Halberstadt, Brandenburg şi Stralsund, dar în prezent nu este disponibil publicului. În anii următori tezaurul va fi însă restaurat de către specialişti.