Biserica Neagră din Braşov

Colecţia de covoare

Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Chiar și un necunoscător ar fi impresionat de mulțimea de nunațe și modele a acestui decor neobișnuit, în vreme ce expertul va fi fascinat.

De ce sunt însă expuse aceste produse anatoliene, osmane într-o biserica creştină din sud-estul Europei? Cum au ajuns de fapt acolo? Răspunsul la aceste întrebări nu este unul ușor pentru că nu există surse istorice. S-a pregătit astfel drumul pentru un "folclor istoric." Și astăzi se mai vehiculează multe păreri neconfirmate în legătură cu proveniența covoarelor. Este însă cunoscut faptul că se regăsesc deja la începutul secolului al XVI-lea numeroase mențiuni referitoare la covoarele turcești în registrele de vamă ale orașului Brașov (taxa de vamă era de 20% din valoarea mărfii).

În toate țările din răsărit, covoarele erau folosite în scop decorativ sau ca simbol al statului în primărie și în biserici, unde se decorau stranele și locurile patricienilor și ale conducătorilor breslelor. Ca să încapă în stranele înguste ele se tăiau adesea pe lungime, ceea ce demosntra că nu erau apreciate în mod deosebit.

Se presupune că după Reforma care se împotrivea picturilor iconografice, covoarele au fost cele ce împodobeau pereţii bisericii reformatoare, în locul icoanelor cu sfinţi şi al altarelor îndepărtate. Pe unele dintre ele se găsesc inscripţii care menţionează faptul că au fost dăruite bisericii.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea şi la începutul sec. al XIX-lea s-a pierdut din aprecierea acordata acestor piese de artă textilă, însă în acelaşi timp cunoscătorii le-au descoperit estetica şi au început să le colecţioneze. Cumpărătorii au pornit să cutreiere Transilvania şi au prădat multe colecţii. Datorită poziţiei mai conservatoare însă, comunităţile bisericeşti săseşti care aveau un număr considerabil de covoare au avut mai puţin de suferit de pe urma acestei tendinţe decât, de exemplu, multe biserici reformate maghiare sau decât aristocraţii în ale căror case putea fi găsit de asemenea un număr considerabil de covoare orientale. Abia in sec. XX s-au răspândit informaţii în legătură cu vânzarea covoarelor din bisericile săseşti.

Într-un raport de inventar al Bisericii Negre din anii 1830 erau menţionate doar 39 de covoare, dar la sfârşitul secolului erau peste 110. Pentru că nu există documente scrise, acest fapt s-ar putea explica doar prin trecerea neconsemnată a covoarelor din posesia persoanelor private şi a breslelor după dizolvarea acestora (în 1876) în posesia bisericii.

La sfârşitul sec. al XIX-lea, Prezbiteriul (Consiliul Bisericesc) al Bisericii Negre îl însărcină pe profesorul de arte E. Kühlbrandt cu inventarierea obiectelor de artă ale bisericii, printre care şi a covoarelor. Kühlbrandt intră în legătură cu cel mai renumit expert în covoare al vremii, Prof. A. Riedl din Viena, care recunoscu valoarea colecţiei şi îndemnă spre o depozitare propice şi specializată. În tot acest timp, în alte locaţii, covoarele erau depozitate şi scoase la licitaţii publice. Marea expoziţie de meşteşug din Budapesta, 1914, unde au fost trimise şi 39 de covoare din Braşov, a contribuit la creşterea interesului pentru produsele de artă exotice. Cu această ocazie, covoarele au fost spălate pentru prima oară şi restaurate parţial. Astăzi colecţia cuprinde 156 de exemplare, printre care şi unele fragmente. 

 

 

Clasificare şi datare


Nici astăzi specialiştii nu sunt mereu siguri în privinţa tipurilor de covoare şi a datării lor.

Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca „transilvănene“, pentru că s-au păstrat în număr mare şi în multe variante pe teritoriul Transilvaniei. Această grupă este formată în pricipal din aşa-numitele covoare cu nişă dublă.

Covor transilvănean cu nișă dublă, cat. 76

Urmează covoarele cu nişă şi covoarele de rugăciune care de diferenţiază doar prin decoraţiile centrale. 

Covor transilvănean cu nișă, cat. 143
Covor transilvănean de rugăciune, cat. 148

Altă grupă sunt covoarele „albe“, printe care se numără covoarele „Cintamani“, „Pasăre“ şi „Scorpion“, al căror nume derivează din motivele evidente. Trebuie remarcat faptul că şi pentru modelul covoarelor „pasăre“ şi „scorpion“ se recurge la motive florale stilizate.

Covor Selendi cu motiv Cintamani, cat. 48
Covor cu motiv de pasăre, cat. 60
Covor cu motiv de scorpion, cat. 66

O grupă impresionantă este cea a covoarelor-coloană cu motive arhitectonice. Pe lângă acestea s-a mai păstrat şi un număr mic de covoare pe care se recunosc numele unor renumiţi pictori ai Renaşterii şi ai Manierismului, cum ar fi Lotto, Ghirlandaio, Holbein etc., în ale căror picturi se poate observa genul acesta de covoare.

Covor cu șase coloane, cat. 201
Covor Lotto, cat. 16

Perioada în care au fost ţesute se întinde până în sec. al XV-lea, majoritatea provenind din sec. XVII şi XVIII, iar sec. al XIX-lea nemafiind reprezentat. Colecţia de covoare a Bisericii Negre este, după cea a muzeului Top Kapi din Istanbul, cea mai mare din lume. Cele mai multe covoare sunt in stare bună până la excelentă. Acest lucru se datorează în primul rând fostului atelier bisericesc de covoare de stat, aflat sub conducerea lui Era Nussbächer, şi care a contribut în mod esenţial la această acţiune.

Ca urmare este publicat volumul „Covoare anatolice în Transilvania”, de Ştefan Ionescu. Aceasta este prima lucrare de proporţii după remarcabila „Covoare anatolice în Transilvania”, de Emil Schmutzler, apărută în 1933. Ea nu prezintă doar covoarele Bisericii Negre – fotografiile acestora sunt pentru prima dată publicate în număr complet – , ci şi despre cele mai semnnificative colecţii din Transilvania în general.

Erwin Hellmann