Ofertele Comunităţii

Serviciul divin pentru copii

Prima duminică din lună în paralel cu serviciul divin din Biserica Neagră respectiv Schei

Seriviciul divin pentru copii îşi propune să apropie mai mult copiii de 5-10 ani de povestirile biblice, de cântat şi rugăciunea prin povestiri, căntece şi lucru manual. Astfel şi cei mai mici dintre noi vor avea ocazia să sărbătorească serviciul divin pe limba lor, în timp ce părinţii se pot bucura de liniştea necesară pentru a lua parte la serviciul divin principal.
Şi copiii, ce au abia 3 sau 4 ani, participă cu drag - unii însoţiţi încă de mamă! În afară de aceasta, cei mai mici sunt ajutaţi de către adolescenţii ce iau parte şi la clubul copiilor. Atunci când programul copiilor mai mari este prea greu sau când sunt prea timizi, desenează şi construiesc cu cei mici.
În fapt lucrurile stau aşa: părinţii sau bunicii serbează împreună serviciul divin până la citirea Scripturilor. Apoi unul dintre copii poate duce lumânarea pentru copii care a fost aprinsă de la lumânarea de pe altar. Este urmat de ceilalţi copii sub conducerea voluntarilor într-o altă încăpere.

Date pentru anul 2007:

7. ianuarie 2007 - Obere Vorstadt

4. februarie 2007 - Obere Vorstadt

4. martie 2007 - Obere Vorstadt

1. aprilie 2007 - Biserica Neagră

6. mai 2007 - Biserica Neagră

3. iunie 2007 - Biserica Neagră

înapoi