Retrospectivă istorică

Biserica Neagră de astăzi se înalţă în locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioada de dezvoltare culturală şi economică puternică, fiind cel mai însemnat oraş comercial şi industrial la graniţa dintre apus şi răsărit.  Invazia turcilor din 1421 a întrerupt lucrările de construcţie a bisericii, oraşul fiind nevoit să se concentreze asupra fortificaţiilor, dar au fost continuate mai târziu, după un plan mult simplificat. Din cauza unui cutremur de proporţii în 1471, turnul sudic nu a fost construit până la înălţimea intenţionată. 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor de construcţie a bisericii, în 1499 se menţionează o orgă nouă, iar mai târziu s-au mai efectuat lucrări la turn căruia în 1514 i s-au adăugat un ceas şi clopote. Parohia braşoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit şi astăzi de fresca Mariei aflată în hala porţii sudice.

La jumătatea secolului al XVI-lea reforma a pătruns în Transilvania şi s-a perpetuat în mare parte datorită umanistului şi pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În 1542 a avut loc prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiaşi mişcări s-au îndepărtat şi altarele laterale. De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins şi parohia, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră. Apoi au început lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. Tot în această perioadă s-au construit şi galeriile pentru ca biserica să poată face faţă numărului tot mai mare de enoriaşi care luau parte la slujbe. Lucrările au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare. Între anii 1836 şi 1839, firma berlineză Buchholz înalţă pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari (aproximativ 4000 de tuburi, 4 manuale şi pedalier, 76 de registre). Între 1865 şi 1866, firma vieneză Schönthaler a ridicat altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartosch, şi a realizat stranele din cor. În anul 1898 a fost aşezată statuia Honterus în faţa turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean. După Primul Război Mondial, galeria pentru orgă a fost extinsă şi s-a consolidat bolta corului. Mai târziu au fost refăcute şi fialele contraforturilor din cor.

În 1937 s-a înfiinţat mişcarea "Pentru Biserica noastră Neagră" care a facilitat lucrări ample de renovare a corului şi refacerea statuetelor de pe contraforturile acestuia. Din aceeaşi perioadă datează şi instalaţia de încălzire cu aer cald şi băncile cu spătar mobil din nava principală. În 1969-1977 s-au efectuat lucrări de renovare extinse cu sprijinul Direcţiei Naţionale pentru Monumente, care au fost direcţionate în special spre restaurarea acoperişului şi faţadei sudice. Între anii 1981 şi 1987 a fost renovat şi amenajat interiorul pentru ca biserica să poată fi folosită pentru slujbe. Din 1987 până în 1999 au avut loc lucrări de restaurare a părţii nordice, a faţadei sudice şi a turnului, iar în 2001 s-a încheiat restaurarea orgii Buchholz.

Cea mai veche factură păstrată a bisericii este din anul 1529 şi deomonstrază autonomia bisericii ca instituţie care împrumuta chiar şi Sfatului Orăşenesc sume mari de bani. Docenții contabili ai bisericii erau în acelaşi timp şi membri ai Sfatului. Veniturile iereşeau din casetele pentru donaţii, taxe de înmormântări, iar cheltuielile se făceau pentru reparaţii, lumini, materiale pentru clopote. În 1542, în ajunul Reformei, sunt desemnaţi doi membrii ai Sfatului ca "profesori", Sigmund Perlhefter şi Johann Benkner. Din pricina implicării lor în lucrările de construcție, aceștia au fost numiți "aeditui" (maiștri în construcție).

În 27 decembrie 1543 Sfatul Orăşenesc şi Consiliul Orăşenesc (Sfatul intern şi extern) din Braşov au redactat articolul "Despre protejarea religiei şi a reformei noastre bisericeşti" care a fost publicat în 1555 în "Decretale Coronensium" - Legea oraşului Braşov - prin care s-au stabilit în scris reformele şi dispoziţiile descrise de Johannes Honterus în Cartea de Reforme în primăvara anului 1543.

Reforma a adus schimbări în structura bisericii, în măsura în care conducătorii politici şi clericii lucrau mai mult împreună, iar Sfatul Orăşenesc a preluat bunurile bisericii în administraţia sa. În continuare, învăţaţii bisericii erau în acelaşi timp şi membri ai Sfatului. În 1544, în prezenţa lui Honterus, o mare parte a tezaurului bisericii, care nu era destinat folosirii în serviciile divine, a fost predat Sfatului Orăşenesc. După reformă au mai rămas deschise doar mănăstirea în care îşi susţineau maghiarii serviciile divine şi biserica spitalului, pe lângă biserica parohială. Biserica Sf. Ioan a fost transformată într-un magazin şi abia în sec. al XVII-lea a fost reinaugurată ca locaş de cult.

Bisericile filială şi cele din afara cetăţii erau o particularitate a Braşovului.  Biserica Sf. Bartolomeu era independentă -  s-a păstrat o carte cu situația financiară din 1560, introdusă pentru prima oară de judecătorul Johann Benkner, care atestă o structură proprie a comunității, cu doi economiști care trebuia să prezinte o o situație anuală, la început judecătorului, iar apoi preotului bisericii, referitoare la activitatea avută. Începând cu anul 1562 este menționat și un comitet din membri seniori, format din cinci membri - era o formă de sfat bisericesc.

Alte biserici-filială erau Biserica Sf. Martin de pe dealul Sf. Martin si Biserica Leproșilor din Blumăna. După debutul domniei austriece, Biserica Mănăstire si Biserica Sf. Ioan a trebuit cedate catolicilor.

În sec. XVIII dominația austriacă a impus o nouă structură bisericească pentru că după introducerea "Proportio geometrica", jumătate din membrii Sfatului trebuia să aparțină cultului catolic național. Din rândul membrilor Sfatului evanghelic au fost alese câteva persoane care să susțină nevoile evanghelicilor, ei formând astfel "Magistratura evanghelică". Ei reprezentau organul de conducere a Bisericii Parohiale Evanghelice, care expunea problemele în cadrul întâlnirilor și lua decizii.

După 1760 s-a introdus Constituția Consistorială a Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania, care își propunea un număr egal de monahi și laici în conducerea bisericii. Consistoriul superior era responsabil pentru întreaga biserica, pentru fiecare comunitate formată din mai multe biserici se instituise câte un "Consistoriu domestic", iar pentru fiecare biserică individual exista "Consistoriul local."

În cea de-a doua jumătate a sec. XVIII biserica parohială evanghelică din Brașov a inițiat construcții extinse pentru a putea face față populației în creștere. Așa a fost construită biserica săsească Blumăna în 1773, apoi în 1783 biserica machiară Blumăna, în 1793 biserica din Schei, iar în 1795 biserica Sf. Martin a fost extinsă.

Prin noua constituție bisericească din 1861 a fost introdusă slujba de curator, ca adjunct al reprezentantului prezbiteriului care era ales din rândul membrilor conducerii bisericii. Începând cu anul 1860, prezbiteriul evanghelic brașovean a începu să publice rapoarte anuale, care au cuprins fiecare an până în 1871, după care a fost editat pentru mai mulți ani simultan.
Din raportul din 1860 reiese următoarea structură a bisericii:
A. Biserica mamă - 3.409 persoane
B. Biserica Sf. Bartolomeu - 1.961 persoane
C. Biserica Sf. Martin - 522 persoane
D. Biserica Blumăna - 672 persoane
E. Biserica din Schei - 1.245 persoane
F. Biserica Evanghelică Maghiară Blumăna - 868 persoane
În total erau 8.632 de enoriași.

În anul 1863 Bisericii Sf. Bartolomeu i-a fost îndeplinită cea mai adâncă dorință: biserica a fost declarată independentă. Biserica Evanghelică Maghiară este menționată ultima oară în 1884 în rapoarte și a fost despărțită în 1887 de parohie. De atunci ea a rămas independentă.

În 1889 s-a deschis primul birouri ale bisericii care a administrat toate veniturile (din taxe bisericești, datorii, venituri din proprietăți) sub directa supraveghere a contabilului bisericii.

Un an special în istoria comunității evangheliche a fost anul 1898 cand s-au serbat 400 de ani de la nasterea reformatorului Johannes Honterus (1498 - 1549) și a fost înălțată statuia sa care indică spre școală, în fața turnului.

În anul 1900 casa parohială și camera comunității au fost reunite. Trei ani mai târziu s-a construit în grădina cimitirului casa parohială a Bisericii Evanghelice din Schei. În 1910 a fost înființat biroul economic bisericesc, condus de economistul bisericii. Între 1911 și 1913, parohia ridică noua clădire a liceului Honterus, la baza Dealului Cetății.

Primul război mondial a adus Transilvania şi implicit şi oraşul Braşov sub noua conducere a României. Urmările războiului au influenţat şi ele în mod semnificativ comunitatea evanghelică care a avut pierderi de trei miliarde de lei (ai vremii) din pricina reformei în agricultură. Pentru a împiedica cel puţin parţial desproprierea, comunităţile-filială au fost transformate în persoane juridice. Şi autonomia şcolară de până atunci a fost pusă sub semnul întrebării, iar liceul Honterus a putut obţine o autorizaţie de funcţionare abia după zece ani de negocieri cu autorităţile. Cu toate acestea s-au întreprins lucrări de construcţie de proporţii în această perioadă: reparaţii la Biserica Neagră, la terenul de sport, căminul de ucenici şi la grădiniţă. 

În 1925 s-a întocmit un nou statut local pentru administrarea comunităţii evanghelice Honterus.
În 1937 a fost înfiinţată mişcarea "Pentru a noastră Biserică Neagră" şi a început o renovare substanţială a bisericii, care însă nu putea fi finalizată din cauza războiului.

După înţelegerea între Biserica Evanghelică şi minoritatea germană din România, comunitatea Honterus nu a fost nevoită să renunţe la proprietăţile sale datorită preotului paroh Dr. Konrad Möckel. Acestea au rămas în continuare ale comunităţii bisericeşti şi după război. 

Al Doilea Război Mondial a adus noi poveri comunităţii prin deportările în Uniunea Sovietică şi acţiuni caritabile, atât pentru cei care au rămas singuri în ţară, cât şi pentru cei deporaţi. Alte dificultăţi au venit prin ocuparea mai multor clădiri ale şcolii, astfel încât orele trebuia organizate în spaţii improvizate.

Anul 1948 a adus cu sine naţionalizarea mai multor şcoli aparţinând Bisericii Evanghelice care le întreţinuse cu mari sacrificii timp de mai multe secole, astfel încât educaţia religioasă a copiilor şi tinerilor a fost reorganizată. Ca urmare a noii legi a cultelor din 1948 s-a întocmit şi o nouă ordine bisericească a Bisericii Evanghelice C.A. din România, valabilă şi pentru comunitatea braşoveană.

În anul 1955 Dr. Otmar Richter (1908-1978) a fost ales curator al bisericii care s-a dedicat într-un mod cu totul deosebit problemelor bisericii. În anul 1958 preotul Dr. Konrad Möckel, economul Guido Fritz şi constructorul ing. Fritz Roth au fost arestaţi. Aceştia alături de alte câteva persoane, au fost acuzaţi şi condamnaţi în mod oficial pentru "activităţi împotriva statului" în cadrul aşa-numitului "Proces al Bisericii Negre". Scopul a fost acela de a-i intimida pe saşi şi a-i face mai supuşi regimului comunist.

De atunci, funcţia curatorului a devenit foarte importantă în Biserica Neagră. El a fost responsabil şi pentru restaurarea Bisericii Negre din anii 1969-1977 şi 1981-1984. Tot la iniţiativa Dr. Otmar Richter care avea o educaţie bogată şi era interesat de istoria artei s-a înfiinţat şi atelierul de restaurare pentru altare (1970-1989) şi covoare (1973-1998) în Schei.

În anul 1969 s-a înfiinţat postul de administrator datorită sarcinilor tot mai multe si mai complexe. Acest post a fost ocupat timp de douăzeci de ani, până când, în 2004 a fost angajat un nou adiministrator.
Gernot Nussbächer