Biserica Neagră din Braşov

Retrospectivă istorică

Actuala parohie evanghelică C.A. din Brașov - cunoscută de aproape un secol sub denumirea Comunitatea Honterus, după reformatorul sas transilvănean, Johannes Honterus (1489 - 1549), a lăsat în urmă o istorie de 800 de ani.

În anul 1211, Țara Bârsei - adică partea de sud-est a Transilvaniei - a fost supusă ordinului cavaleresc german, care a chemat coloniști germani și a fondat trei așezări pe teritoriul actualului oraș Brașov. Există un document care deja din anul 1213 face referire la clerici și zeciuială în Țara Bârsei, indicând astfel începutul unei structuri bisericești. Conducerea ei a fost preluat de un decan în anul 1223. "Decanatus Brassoviensis" este menționat pentru prima oară în anul 1295 într-unul din documentele care s-au păstrat. Cu toate acestea, documentele transmise vorbesc preponderent de clerici.

Primul preot paroh al cărui nume este cunoscut este denumit în anul 1336 "Michael, decanus de Brasso et plebanus de Corona." Aproape un secol mai târziu, în 1427, sunt menționați trei reprezentanți laici ai comunității: "procuratores et vitrici" (reprezentanți legali și epitropi). Într-un document din 1464 este menționat Magister Petrus, vitricus ecclesiae (epitrop).

Cea mai veche factură păstrată a bisericii datează din anul 1529 şi demonstrează autonomia bisericii ca instituţie care împrumuta chiar şi Sfatului Orăşenesc sume mari de bani. Epitropii contabili ai bisericii erau în acelaşi timp şi membri ai Sfatului. Veniturile reieşeau din casetele pentru donaţii, din taxele de înmormântări, iar cheltuielile se făceau pentru reparaţii, lumini, materiale pentru clopote. În 1542, în ajunul Reformei, sunt desemnaţi doi membrii ai Sfatului ca "profesori", Sigmund Perlhefter şi Johann Benkner. Din pricina implicării lor în lucrările de construcție, aceștia au fost numiți "aeditui" (maiștri în construcție).

În 27 decembrie 1543 Sfatul Orăşenesc şi Consiliul Orăşenesc (Sfatul intern şi extern) din Braşov au redactat articolul "Despre protejarea religiei şi a reformei noastre bisericeşti", care a fost publicat în 1555 în "Decretale Coronensium" - Legea oraşului Braşov - prin care s-au stabilit în scris reformele şi dispoziţiile descrise de Johannes Honterus în Cartea de Reforme în primăvara anului 1543.

Reforma a adus schimbări în structura bisericii, i-a determinat pe conducătorii politici şi clerici să conlucreze mai mult, iar Sfatul Orăşenesc a preluat bunurile bisericii în administraţia sa. Membrii Sfatului ocupau în continuare și funcția de epitropi. În 1544, în prezenţa lui Honterus, o mare parte a tezaurului bisericii, care nu era destinat folosirii în cadrul serviciilor divine, a fost predat Sfatului Orăşenesc. După reformă au mai rămas deschise doar mănăstirea în care îşi susţineau etnicii maghiari serviciile divine şi biserica spitalului, pe lângă biserica parohială. Biserica Sf. Ioan a fost transformată într-un magazin şi abia în sec. al XVII-lea a fost reinaugurată ca locaş de cult.

 

Bisericile filială şi cele din afara cetăţii reprezentau o particularitate a Braşovului.  Biserica Sf. Bartolomeu era independentă -  s-a păstrat o carte cu situația financiară din 1560, introdusă pentru prima oară de judecătorul Johann Benkner, care atestă o structură proprie a comunității: doi epitropi care trebuia să prezinte o o situație anuală, mai întâi judecătorului, iar apoi preotului bisericii, referitoare la activitatea desfășurată. Începând cu anul 1562 este menționat și un comitet format din membri seniori - o formă de sfat bisericesc.

Alte biserici-filială erau Biserica Sf. Martin de pe dealul Sf. Martin si Biserica Leproșilor din Blumăna. După debutul domniei austriece, Biserica Mănăstire si Biserica Sf. Ioan a trebuit cedate catolicilor.


În sec. XVIII dominația austriacă a impus o nouă structură bisericească pe motiv că, după introducerea "Proportio geometrica", jumătate din membrii Sfatului trebuia să aparțină cultului catolic național. Din rândul membrilor Sfatului evanghelic au fost alese câteva persoane care să susțină nevoile evanghelicilor, ei formând astfel "Magistratura evanghelică". Ei reprezentau organul de conducere a Bisericii Parohiale Evanghelice, organ care expunea problemele în cadrul întâlnirilor și avea putere de decizie.


După 1760 s-a introdus Constituția Consistorială a Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania, care își propunea un număr egal de monahi și laici în conducerea bisericii. Consistoriul superior era responsabil pentru întreaga biserica. Pentru fiecare comunitate formată din mai multe biserici se instituise câte un "Consistoriu domestic", iar pentru fiecare biserică individuală exista "Consistoriul local."


În cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, biserica parohială evanghelică din Brașov a inițiat lucrări de construcție extinse pentru a putea face față populației în creștere. Așa a fost construită biserica săsească Blumăna în 1773, apoi în 1783 biserica maghiară Blumăna, în 1793 biserica din Schei, iar în 1795 biserica Sf. Martin a fost extinsă.


Prin noua constituție bisericească din 1861 a fost introdusă slujba de curator, ca adjunct al reprezentantului prezbiteriului care era ales din rândul membrilor conducerii bisericii. Începând cu anul 1860, prezbiteriul evanghelic brașovean a început publicarea unor rapoarte anuale, acestea cuprinzând fiecare an individual până în 1871, după care s-a trecut la editarea unor rapoarte cumulate pe mai mulți ani.

Din raportul din 1860 reiese următoarea structură a bisericii:

A. Biserica mamă - 3.409 persoane
B. Biserica Sf. Bartolomeu - 1.961 persoane
C. Biserica Sf. Martin - 522 persoane
D. Biserica Blumăna - 672 persoane
E. Biserica din Schei - 1.245 persoane
F. Biserica Evanghelică Maghiară Blumăna - 868 persoane
În total erau 8.632 de enoriași.

În anul 1863, Bisericii Sf. Bartolomeu i-a fost îndeplinită cea mai adâncă dorință: biserica a fost declarată independentă. Biserica Evanghelică Maghiară este menționată ultima oară în 1884 în rapoarte și s-a despărțit de parohie în 1887 . De atunci ea a rămas independentă.

În 1889 s-a deschis primul birou al bisericii care a administrat toate veniturile (din taxe bisericești, datorii, venituri din proprietăți) sub directa supraveghere a epitropului bisericii.

Un an special în istoria comunității evangheliche a fost anul 1898 cand s-au serbat 400 de ani de la nașterea reformatorului Johannes Honterus (1498 - 1549) și a fost înălțată statuia sa, indicând spre școală, în fața turnului.

În anul 1900, casa parohială și camera comunității au fost reunite. Trei ani mai târziu s-a construit în grădina cimitirului casa parohială a Bisericii Evanghelice din Schei. În 1910 a fost înființat biroul economic bisericesc, condus de epitropul bisericii. Între 1911 și 1913, parohia ridică noua clădire a liceului Honterus, la baza Dealului Cetății.

Primul război mondial a adus Transilvania şi implicit şi oraşul Braşov sub noua conducere a României. Urmările războiului au influenţat şi ele în mod semnificativ comunitatea evanghelică, ea suferind pierderi de trei miliarde de lei (ai vremii) din pricina reformei în agricultură. Pentru a împiedica cel puţin parţial desproprierea, comunităţile-filială au fost transformate în persoane juridice. Şi autonomia şcolară de până atunci a fost pusă sub semnul întrebării, iar liceul Honterus a putut obţine o autorizaţie de funcţionare abia după zece ani de negocieri cu autorităţile. Cu toate acestea s-au întreprins lucrări de construcţie de proporţii în această perioadă: reparaţii la Biserica Neagră, la terenul de sport, la căminul de ucenici şi la grădiniţă.

În 1925 s-a întocmit un nou statut local pentru administrarea comunităţii evanghelice Honterus.

În 1937 a fost înfiinţată mişcarea "Pentru a noastră Biserică Neagră" şi s-a demarat o amplă acțiune de renovare a bisericii, care nu putea fi însă finalizată din cauza războiului.

După înţelegerea încheiată între Biserica Evanghelică şi minoritatea germană din România, Biserica Neagră nu a fost nevoită să renunţe la proprietăţile sale datorită preotului paroh Dr. Konrad Möckel. Chiar și după război, acestea au rămas în continuare în patrimoniul comunităţii bisericeşti.

Al Doilea Război Mondial a adus noi poveri comunităţii prin deportările în Uniunea Sovietică şi prin acţiunile caritabile, atât pentru cei care au rămas singuri în ţară, cât şi pentru cei deportaţi. Alte dificultăţi s-au ridicat și prin ocuparea mai multor clădiri ale şcolii, astfel încât orele trebuia organizate în spaţii improvizate.

Anul 1948 a adus cu sine naţionalizarea mai multor şcoli aparţinând Bisericii Evanghelice care le întreţinuse cu mari sacrificii timp de mai multe secole, astfel încât educaţia religioasă a copiilor şi tinerilor a fost reorganizată. Ca urmare a noii legi a cultelor din 1948 s-a întocmit şi o nouă ordine bisericească a Bisericii Evanghelice C.A. din România, valabilă şi pentru comunitatea braşoveană.

În anul 1955 Dr. Otmar Richter (1908-1978) a fost ales curator al bisericii, el dedicându-se într-un mod cu totul deosebit problemelor parohiei. În anul 1958 preotul Dr. Konrad Möckel, epitorpul Guido Fritz şi constructorul ing. Fritz Roth au fost arestaţi. Aceştia, alături de alte câteva persoane, au fost acuzaţi şi condamnaţi în mod oficial pentru "activităţi împotriva statului" în cadrul aşa-numitului "Proces al Bisericii Negre". Scopul a fost acela de a-i intimida pe saşi şi a-i face mai supuşi regimului comunist.

De atunci, funcţia curatorului a devenit foarte importantă în Biserica Neagră. El a fost responsabil şi pentru restaurarea Bisericii Negre din anii 1969-1977 şi 1981-1984. Tot la iniţiativa Dr. Otmar Richter care avea o educaţie bogată şi era interesat de istoria artei, s-a înfiinţat şi atelierul de restaurare pentru altare (1970-1989) şi covoare (1973-1998) în Schei.

Datorită sarcinilor tot mai numeroase și mai complexe, s-a înfiinţat în anul 1969 postul de administrator. Acest post a fost ocupat timp de douăzeci de ani de aceeași persoană, până când, în 2004 a fost angajat un nou adiministrator.

Gernot Nussbächer